 |
| Întâlnirea Colţ de Rai din Poiana cu Permacultură. |
Eeeeei. De când tot vreau eu să scriu despre comunităţi, în special despre comunităţile ecovillage. Comunităţi care, iată că, iau avânt şi în România. Am tot amânat, am tot aşteptat, poate că aşteptam momentul potrivit, poate vroiam să leg cumva articolul acesta de alte proiecte sau acţiuni pe care urma să le întreprind sau poate aşteptam acea picătură de inspiraţie care să mă îndemne să scriu. Iată că acea inspiraţie a venit chiar în seara aceasta, vorbind cu o prietenă la telefon, despre proiectul Poiana cu Permacultură, despre comunităţi şi despre altele. În momentul acela, ca niciodată, am simţit cum mi se leagă ideile live, în timp ce vorbeam şi am reuşit să le exprim clar şi concis. De aceea, m-am hotărât să scriu acest articol acum, cât am încă proaspete în minte ideile respective, pentru a rămâne scrise.
Păi hai să începem cu prima întrebare: Am eu o comunitate, aşa cum mă laud în titlu?
Depinde ce înţelegi prin "a avea o comunitate". Luat adliteram "a avea" o comunitate, ar însemna că e a ta, că o posezi, că îţi aparţine, că o deţii, că o controlezi, că eşti stăpânul ei. Iar eu nu am aşa ceva şi nici nu vreau să am, adică nu în sensul acesta. Am mai povestit eu despre treburile astea, în articolul despre oPsesia Posesiei de pe acest blog, deja îmi ştiţi părerea. Dar eu cred că noi ăştia "civilizaţii" am cam schimbat sensul verbului "a avea". Cred că în trecut sensul lui "a avea" era acela de a fi legat de ceva de a exista o conexiune între tine şi subiectul respectiv. Luată în acest sens, de apartenenţă la o comunitate, de legătură cu o comunitate, de conexiune, pot spune că încep să "am" şi eu o comuunitate şi mă mândresc cu ea.
Dar, acum se pune cea de a doua întrebare şi poate cea mai importantă, ce este de fapt o comunitate?
Bună întrebare şi ar fi mai bine să rămână aşa. Adică bună? Adică întrebare! E o întrebare mult prea bună ca să o stric cu o definiţie. Oricât m-aş screme eu, nu aş reuşi să scot o definiţie mai bună decât întrebarea în sine. Este o întrebare pe care ar trebui să ne-o punem fiecare dintre noi şi să încercăm să răspundem la ea cât mai bine, dar în gând, pentru că adevărata definiţie se naşte din fapte, din interacţiunile dintre oameni, nu din vorbe, oricât de meşteşugite ar fi ele.
Păi şi dacă nu dau o definiţie a comunităţii, despre ce vreau eu de fapt să vorbesc aici?
Când am pornit acest blog, mi-am propus că comunic oamenilor, interesaţi sau îngrijoraţi de evoluţia civilizaţiei umane moderne, faptul că exită alternative la modelul economic actual, precum şi la modelul social actual. Shareconomy este în esenţă un model economic în care nevoile umane sunt satisfăcute fără a fi nevoie să apelăm la schimb, pieţe, bani, proprietăţi, etc. Dar pentru asta este nevoie de o comunitate de oameni care să gândească în acest mod şi să acţioneze în acest mod.
Există o mulţime de iniţiative în prezent care au drept obiectiv crearea de comunitati. Am interactionat cu multe dintre ele, cu unele foarte de aproape, cu unele mai de la distanta. Am observat modul în care evoluează şi greşelile pe care le-au făcut. Iar acum aş vrea să vorbesc mai degraba despre ceea ce nu este o comunitate sau ceea ce cred eu ca nu este o comunitate:
- O comunitate nu este o afacere imobiliară. Majoritatea iniţiativelor pe care le-am observat, deşi cele mai multe pornesc de la ideea ca într-o comunitate cei mai importanţi sunt oamenii, primul pas pe care îl fac pentru a întemeia o comunitate este: "hai sa cumpărăm un teren!". Păi staţi un pic. Cine să cumpărăm? Noi! Care noi? Cine suntem noi? Abia ne cunoaştem. Putem noi să convieţuim împreună? Avem noi abilităţile şi afinităţile necesare pentru a crea o comunitate?
A începe să creezi o comunitate plecând de la cumpărarea de teren este ca şi cum ai pune carul înaintea boilor. Aici pui terenul înaintea oamenilor şi vrei ca terenul acela să atraga oamenii potriviţi sau să îi motiveze să formeze o comunitate. Este poate cea mai mare greşeală pe care o fac iniţiatorii comunităţilor. Pe de o parte pentru că mută focusul dinspre crearea de relaţii interumane spre aproprierea unor bunuri materiale, iar pe de altă parte nu face decât să aducă din lumea aceasta, pe care o blamăm şi de care căutăm practic să ne refugiem într-o comunitate, chiar in comunitatea pe care vrem să o alcătuim. Unde mai pui că daca civilizatia actuală se prabuseste sau regimul politic se schimba, e posibil ca actul de proprietate sa nu mai fie recunoscut de cei care ar detine in vitor puterea sau autoritatea. Dar asta este alta discutie.
- O comunitate nu este o afacere. Nu doar că nu e o afacere imobiliară dar nu este o afacere în general. Sunt multe comunităţi în devenire, în care se pune foarte mare accent pe partajarea minuţioasă a bunurilor materiale (în special imobile) dar şi a aportului material al fiecăruia. La fel ca într-o afacere clasică, poţi face parte din comunitate dacă vi cu aportul propriu de capital (fie el în bani, în materiale sau în muncă). Din nefericire se pune mult prea puţin accentul pe calităţile personale ale fiecărui om, pe aptitudini, pe cunoştinţe, pe experienţa proprie sau pe capacităţile afective, iar dacă se pune accentul şi pe acestea sunt privite tot ca un capital de pornire. Problema cu acest mod de abordare este, asa cum spuneam mai sus, acela că dacă tu îţi faci o comunitate în creierii munţilor, în sălbăticie, ca să trăieşti în armonie cu natura şi departe de civilizaţie, nu prea vrei să semeni seminţe de civilizaţie în comunitatea ta. Ori prin modalitatea aceasta afaceristă de a aborda lucrurile, nu faci decât să creezi o comunitate potential distructivă pentru mediu si practic sa distrugi si ultimele rămăşite de sălbăticie. Chiar dacă de la început pornesti cu gânduri de a trăi într-o comunitate cu impact minim asupra mediului, făcând din asta o afacere, creezi premisele de a evolua într-o comunitate distructivă pentru mediu.
- O comunitate nu este o sectă şi nici o grupare ideologică. Spiritualitatea excesivă sau tendinta de a pune în centrul comunităţii un crez, o ideologie cu iz de misticism poate duce cel putin la excluderea sau autoexcluderea unor membrii care nu rezonează cu acest mod de gândire sau simţire ceea ce duce în final la un soi de monocultură, suprimarea diversităţii şi scăderea rezilienţei. De asemenea, orice comunitate spirituală sau ideologică are tendinţa de a crea lideri spirituali sau guru. In final toate lucrurile astea pot degenera. Ca si mai sus, contin germenii civilizarii si expansiunii. Cand cineva este lider spiritual, are si puterea de a manipula un grup mai mare de oameni, iar asta este o alta premisa pentru recrearea civilizatiei si implicit distrugerea ecosistemelor daca aceasta civilizatie este recreata intr-un mediu salbatic.
Bine, bine, dacă aşa nu, aia nu, aia nu, atunci ce, atunci cum? Păi cum spuneam, o comunitate pleacă de la oameni. Cea mai importantă componentă într-o comunitate sunt oamenii, aşa cum sunt cu individualităţile şi particularităţile fiecăruia. Dar un simplu grup de oameni nu formează neapărat o comunitate. De aceea o scară de bloc, o secţie dintr-o fabrică, o stradă, un sat sau un oraş nu sunt neapărat comunităţi, chiar dacă acolo locuiesc oameni diferiţi, cu păreri şi idei diferite sau asemănătoare, cu bune şi cu rele. Chiar dacă acei oameni interacţionează într-o oarecare măsură, tot nu sunt o comunitate. Ei formează doar un grup de oameni. Pentru a forma o comunitate mai e nevoie de un ingredient foarte important: relaţiile dintre oameni.
Într-o comunitate relaţiile dintre oameni sunt de interdependenţă, sunt complexe, sunt multiple, exact ca în natură sau ca într-o familie. O comunitate este practic o familie mai mare. Cu cât relaţiile sunt mai profunde, mai diverse, mai ramificate si mai complexe cu atât comunitatea este mai rezilientă, mai puternică şi mai comunitate, în adevăratul sens al cuvântului.
Când relaţiile sunt ca într-o familie, iar comunitatea este închegată, nici nu mai contează dacă comunitatea are sau nu un teren în proprietate comună sau individuală. Nici nu mai contează cu ce aport intră fiecare. Nici nu mai e nevoie de ideologii pentru a ţine comunitatea legată. Când relaţiile interumane funcţionează, comunitatea este vie, comunitatea evoluează şi de autodefineşte.
Cât despre pământ, unelte, roade şi alte bunuri precum şi despre modul în care sunt împărţite beneficiile, drepturile şi obligaţiile fiecărui individ toate astea emerg, rezultă din interacţiunea vie între oameni şi evoluează de la o perioadă de timp la alta, astfel încât să se potrivească cât mai bine structurii comunităţii. Chiar şi componenta spirituală sau ideologică se poate naşte şi e bine să izvorască tot din sânul comunităţii, nu să fie impusă de nişte guru.
Ăsta e visul meu, aşa aş vrea să arate o comunitate din care să fac parte. Bazele unei astfel de comunităţi încerc să pun în Poiana cu Permacultura, dar nu vreau să o clădesc singur. Nici nu aş putea, pentru că m-aş abate exact de la principiile enunţate mai sus. E nevoie de oameni şi de crearea de legături între aceşti oameni pentru a forma o comunitate. Tot ce pot eu sa fac este sa creez niste premise, sa facilitez accesul intr-un spatiu in care sa exersam aceste legaturi, în care să vedem dacă suntem în stare să formăm o astfel de comunitate. Dar despre asta voi vorbi mai mult pe blogul celalalt.
Mai jos găsiţi o listă cu mai multe comunităţi din România aflate în diverse stadii de evoluţie:
Apusenii Verzi
Valea Curcubeului
http://www.dhyanna.ro/
Terrana
Stanciova
Colt de Rai
Si mai sunt o multime altele care nu au încă site, poate nici nume. Dacă mai ştiţi şi altele vă rog să le menţionaţi într-un comentariu, pentru a le adăuga aici.
