A imparti versus a face schimb

Din discutiile de pe forumuri, precum si din alte discutii imi dau seama ca oamenii percep ideea de a imparti sau de a darui ceva, ca pe un act gratuit si altruist si pornesc in general de la ideea ca ai cam avea de pierdut. De partea cealalta, a primi ceva gratis, a primi un cadou sau a ti se face o favoare, este privita de unii oameni cu o oarecare reticenta... "Adica ce eu sunt milog?". Sau "eu nu prea pun pret pe chestiile gratuite, daca e gratuit e ceva dubios sau nu are valoare." etc. Ciudat cat de mult ne schimba lumea asta mercantila. Pana si dragostea e mercantila. "Eu il/o iubesc pe X daca si X ma iubeste pe mine". Si cine incepe? Ca sa nu mai vorbesc de aspectele pur economice care decurg din faptul ca doi oameni decid sa incheie un perteneriat pe viata numit casatorie, nunta e o afacere, botezul alta afacere, ingropaciunea este si ea o afacere. Cine castiga? Cine detine controlul. Dar nu despre asta vroiam eu sa vorbesc acuma.

Vroiam sa compar cele doua concepte: 


1. Schimbul


Cel care ne este cunoscut foarte bine si pe care il invatam de la o varsta foarte frageda si care ne intra aproape in reflex si il practicam zi de zi, cum spuneam, pana si in relatiile amoroase, este cel al schimbului. Mai precis al schimbului reciproc. Asta inseamna ca daca se intalnesc X si Y la un moment dat, iar X ii ofera un serviciu lui Y, acelasi X astepta o recompensa in schimbul serviciului oferit, direct de Y sau de la altcineva dar in contul lui Y, cum s-ar spune si intr-un termen rezonabil, agreat de comun acord. Recompensa pe care X o asteapta este cuantificata foarte bine si este bine definita, la fel ca si serviciul oferit. Pana aici nu e nimic rau. Totul e OK.
Problemele apar atunci cand X detine un mic sau mai mare avantaj fata de Y, in sensul ca ar putea impune un anumit pret, fara ca X sa aibe vreo influenta. Sau invers, daca Y ar detine un avantaj si ar putea obtine un serviciu important platindu-i lui X mult mai putin decat si-a evaluat X prestatia.
Lucrurile astea se intampla de fiecare data. Spre exemplu cand te duci sa te angajezi sau odata angajat, tu poate iti evaluezi munca la mult mai mult, dar patronul, cel care detine mijloacele de productie iti ofera un salariu mult mai mic decat ar face munca ta, pentru ca trebuie sa castige si el ceva, nu? Atata timp cat exista someri, nu prea ai ce sa te targuiesti, aia e. Sau exista bunuri asupra carora cineva a revendicat drepturi exclusive de proprietate (nu discutam despre cum le-a obtinut), daca vrei bunurile sau serviciile respective, trebuie sa ii platesti o taxa respectivului.
Sa spunem ca nici asta nu ar fi o problema asa de mare, asa functioneaza legile cererii si ale ofertei, legile economice. Ideea este insa ca seaamana foarte mult cu un santaj iar in timp permite celor care detin avantajul sa acumuleze mai multa bogatie si implicit sa isi sporeasca avantajul, iar pe cei aflati in dezavantaj ii saraceste si ii obliga sa presteze tot mai multe servicii, pe tot mai putini bani.
Singura metoda prin care cei dezavantajati beneficiaza de un confort mai mare si de satisfacerea unei palete mai largi de nevoi, este printr-o crestere perpetua a economiei. Asta insemnand pe de o parte cresterea productivitatii, iar pe de alta parte cresterea consumului, producerea de tot mai multe produse si prestarea a tot mai multor servicii.
Avansul tehnologic a permis o crestere fara precedent a productivitatii muncii. Acum poti face o multime de lucruri, repede si cu putina munca. Dar pentru ca productivitatea muncii sa aibe efecte pentru cei dezavantajati, trebuie sa consumam, mai mult si mai mult. Fara oprire. Daca ne oprim, s-a terminat. Asta este marea problema pe care o vad eu in cazul schimbului reciproc.

2. Imparteala


Surprinzator si imparteala este tot un fel de schimb, numai ca in acest caz avem unele diferente. Spre deosebire de schimb, X nu asteapta o recompensa de la Y si nu il indatoreaza pe Y cu nimic. X doar presteaza un serviciu lui Y. Totusi X are niste asteptari. De la cine? De la Z. Cine e Z? Este o terta persoana, un oarecare, pot fi mai multi oameni, poate fi o comunitate. Z ii ofera recompensa lui X pentru ca X este un bun cetatean, el l-a ajutat pe Y. Y este si el la randul sau un bun cetatean si de folos comunitatii si implicit de folos lui Z. Pentru ca Z vrea sa fie fericit, el stie ca trebuie sa il faca fericit pe X, pentru ca daca X e fericit, il face fericit pe Y, iar Y daca e fericit il face fericit pe Z. Cam asa functioneaza un schimb de tip împarteala. Se bazeaza pe conexiunile dintre oameni, pe faptul ca fiecare dintre noi stim sa facem ceva, putem sa facem fericiti alti oameni, care pot face fericiti alti oameni, care ne fac fericiti pe noi. In final prestatia pe care ai facut-o iti este recompensata, cu ceea ce ai nevoie, atunci cand ai nevoie dar nu neaparat de cel care a beneficiat de prestatia ta.
O alta caracteristica a schimbului prin împărţeala este acela că nu prea se cuantifica precis cat valoreaza fiecare prestatie. Este ceva mai vag si subiectiv. Prestatia poate fi evaluata de nivelul de satisfactie a beneficiarului. Daca satisfactia e mare, atunci prestatia e valoroasa, chiar daca nu a inseamnat decat ca ai spart lemne unei batrane neajutorate.
Pentru ca un astfel de sistem sa functioneze, este nevoie insa ca oamenii sa se cunoasca intre ei, cat de cat, astfel incat evaluarile subiective sa poata fi  facute si transmise de la un om la altul. Ar fi cam la fel ca intr-o familie, doar ca ar fi o familie extinsa. O familie mare. Nu e nevoie sa ii cunosti chiar pe toti, decat cel putin din vedere. Doar pe cei cu care intri in contact, doar celor carora le prestezi servicii si cei de la care beneficiezi de serviciile respective.
Daca se creaza un climat de incredere intre membrii unei astfel de comunitati, atunci nimeni nu ar avea motive sa acumuleze lucruri, pentru ca ar fi mult mai simplu sa apeleze la serviciile celorlalti, atunci cand au nevoie de ceva. Practic, riscul ca cineva sa obtina un avantaj foarte mare fata de ceilalti se diminueaza. Mai ales daca in cultura comunitatii se adopta ideea de a nu acumula lucruri mai multe decat ai nevoie.

Shareconomy, a pornit fix de la aceasta idee. Idee care nu este noua, o regasim intr-o multime de texte mai vechi sau mai noi, sub diverse forme. Dar ideea de a imparti nu este tocmai una altruista ci pleaca de la un impuls pur egoist. Imparti pentru a fi vazut bine de cei din comunitate. Iar daca esti vazut bine, vei avea parte la randul tau de servicii prestate atunci cand ai nevoie.

Misterul lui Am Tot Ce Imi Trebuie

A fost odata ca niciodata, ca daca n-ar fi fost, n-ar fi avut rost, sa mai povestim si sa mai vorbim. A fost odata un om misterios care, daca era intrebat ce cere, el raspundea ca nu cere nimic, pentru ca el are tot ce ii trebuie. Si lumea se minuna. Cum poate exista un astfel de om? Cum adica are tot ce ii trebuie?
Si unii oameni il invidiau si il pizmuiau, alti oameni il ridiculizau si il batjocoreau, dar existau si oameni care il iubeau si il admirau. Dar nimeni din toata lumea nu intelegea ce inseamna "eu am tot ce imi trebuie". Fiecare isi imagina altceva, Unii isi imaginau ca ceea ce le lipseste lor se gaseste la omul acela care are tot ce ii trebuie, poate de aici si ura sau invidia pentru el, altii il credeau nebun sau nu il credeau deloc, credeau ca doar se da mare. Iar altii nu stiau ce sa creada, doar le placea cum suna. 
Iar omul acela, oridecate ori era intrebat despre ce are spunea doar ca are tot ce ii trebuie, nu spunea niciodata mai mult. Oricate staruinte, oricate intrebari i-ar fi pus cei ce vroiau sa afle, omul le raspundea altceva decat s-ar fi asteptat ei sa auda. De aceea, umbla vorba prin targ ca omul care are tot ce ii trebuie este si un om misterios, pentru ca nu spune nimanui in ce consta averea lui.
Asta pana intr-o zi, sau poate era o seara, cand omul care avea tot ce ii trebuie, a intalnit o faptura minunata. O faptura cum rar i-a fost dat sa intalneasca in toate peregrinarile sale. Si aceasta faptura i-a topit inima cu caldura sa si a patruns in sufletul sau, iar de acolo a staruit sa afle povestea lui Am Tot ce Imi Trebuie. 
Si atunci omul care avea tot ce ii trebuie, induplecat de rugamintile fapturii minunate asa a grait:
- Minunata faptura ce mi-ai topit inima si ti-ai facut loc in sufletul meu, afla ca, la fel ca si tine am doi ochi care vad bine. E drept ca varsta si multele carti citite, precum si orele petrecute in fata tuburilor catodice si mai nou a ecranelor cu cristale lichide, mi-au mai slabit vederea si port ochelari ca sa vad mai bine la distanta, dar pot sa zaresc tot ce e de zarit cu acesti ochi. 
- Apoi am o minte limpede si deschisa cu care pot invata mereu lucruri noi, pot intelege alti oameni si uneori, cand oamenii pe care ii intalnesc sunt la fel de deschisi si destepti ca mine, pot sa imi imbratisez mintea mea cu mintea lor intr-un frenetic dans al mintilor. Cu mintea asta am invatat sa scriu si sa citesc, am invatat sa socotesc, am invatat sa imi imaginez si sa creez lucruri, pot face tot ce vreau in mintea mea.
- Mai am si doua brate, fiecare terminate cu cate cinci degete, din care unul opozabil. Cu aceste brate pot sa apuc obiecte, sa le mut dintr-o parte in alta, am o deosebita dexteritate si pot fa fac atat lucruri de finete, cum ar fi sa introduc ata in ac sau sa cos, dar pot sa fac si lucruri mai de forta, cum ar fi sa sparg lemne sau sa car galeti cu apa. Bratele mele ma ajuta enorm, iar ceea ce pot face cu aceste brate este limitat doar de imaginatie si de timp.

-Am si doua picioare, care ma poarte oriunde vreau eu, cu atat mai departe cu cat le incalt cu incaltari potrivite si le alimentez cu suficienta energie.
- Si mai am o multime de astfel de lucruri, am doua urechi cu care aud fosnetul frunzelor sau muzica ploii, am un nas cu care adulmec miresmele naturii, am o gura cu care pot sa vorbesc, dar cu care pot sa si mananc, pentru a prinde forta...
- Si asta este tot ce iti trebuie? A intrebat faptura aceea minunata.
- Aproape tot! Inca nu ti-am vorbit despre prieteni si despre oamenii minunati care ma iubesc si pe care ii iubesc si fara de care, cu toate cele despre care ti-am spus ca le am, mi-ar fi fost mult mai greu in viata. Nu mi-ar fi fost imposibil sa supravietuiesc fara prieteni si fara oamenii care ma iubesc si pe care ii iubesc, dar cu ei, chiar simt ca am tot ce imi trebuie, chiar nu imi mai lipseste nimic.
- Si nu iti doresti ca toata lumea, o casa, o masina, un cont in banca, un job bine platit...?
- Ha! Pai la ce bun sa imi insusesc astfel de bunuri si sa imi leg viata de ele, sa le las sa imi dicteze ce sa fac cu viata mea? Cand imi trebuie ceva pun mana si fac, iar daca nu pot sa fac, fac ceea ce pot face, chiar daca nu imi trebuie si dau si altora, celor care au nevoie, iar altii imi dau mie ce imi trebuie, cand imi trebuie. Trupul meu nu are nevoie de multe lucruri. Iar mintea si sufletul meu isi gasesc hrana discutand cu oameni frumosi, asa ca tine sau ascultand muzica sau citind o carte sau...
- Si de calatorit? N-ai vrea sa vezi lumea? Sa vizitezi Barcelona, Paris, Roma, Praga, New York si alte orase de-astea mari?
- Daca pasii ma vor purta pe acele meleaguri in aceasta viata, poate le voi vizita. De ce m-as grabi sa o fac? Se da vreun premiu celui care viziteaza mai multe astfel de orase? N-am de gand sa o fac doar pentru ca asa face toata lumea, sau pentru a bifa pe o lista ca am fost acolo. Sunt atatea locuri frumoase de vazut, la numai cativa pasi mai incolo, o viata de om nu ne-ar ajunge sa le vedem pe toate. Cu ce esti mai castigat daca vezi turnul din Pisa in locul cascadei Urlatoarea? Niciodata un om nu va putea ajunge sa le vada pe toate. Dar daca suntem 7 miliarde de oameni pe aceasta planeta si fiecare vede cateva locuri pe care el le considera frumoase si mai face si poze si mai si povesteste altor oameni, avem toate sansele ca aclele locuri frumoase sa intre in memoria noastra colectiva...

- Dar de o fiinta iubita nu ai nevoie? De aceea care sa iti fie unica aleasa. De acea pesoana pe care sa o iubesti si sa te iubeasca si sa fiti impreuna la bine si la rau pana cand moartea va va desprati...
-  Eh, despre subiectul asta ar fi multe de povestit si poate vom povesti in zilele urmatoare, acum e tarziu. Hai sa mergem la culcare.
Spunând acestea, omul care avea tot ce ii trebuie a dat sa se ridice. Atunci, faptura aceea minunata care ii topise inima si ii patrunsese in suflet, l-a prins de incheietura mainii, l-a privit in ochi si a rostit doar doua vorbe:
- Te rog...
Privirea ei staruitoare spunea mai multe decât ar fi putut spune 1000 de cuvinte. Vroia ca el sa continuie povestea, chiar atunci, pe loc, avea nevoie de asta. Iar omul care avea tot ce ii trebuie s-a lasat din nou induplecat, s-a asezat la loc, a tras aer in piept si apoi l-a eliberat intr-un oftat lung. A urmat apoi o perioada si mai lunga de tacere. Priveau amandoi undeva in zare, in intuneric, fara a mai scoate o vorba. 
In cele din urma, omul care avea tot ce ii trebuie, vorbi din nou:
- Ce este iubirea? A reusit cineva sa ii patrunda misterul? Sa o inteleaga? Sunt o multime de oameni care pretind ca inteleg iubirea si vin cu statistici, formule matematice, fizice si chimice care sa sustina una sau alta dintre teorii. Dar la o privire mai atenta nimeni nu intelege sau fiecare intelege altceva, nimeni nu stie nimic si toata lumea stie ceva, toti se inseala si toti au dreptate. Dupa mine iubirea este o fiinta vie, un simbiont care traieste in noi, se hraneste cu sentimentele noastre si ne da in schimb bucurie. Nu o poti controla, pentru ca este o fiinta de stataoare, cel mult o poti imblanzi, daca stii cum...
S-a oprit putin pentru a-si aduna gandurile apoi a continuat:
- Si pentru mine ca pentru toata lumea, iubirea este un mister, dar stiu ca atunci cand iubesc sunt fericit. Si e atat de simplu sa iubesti. Multa lume isi reprima instinctul de a iubi o persoana de teama ca persoana aceea ar putea sa nu ii iubeasca inapoi. Chiar si eu faceam asa in urma cu ceva vreme. Pana cand am invatat ca nu conteaza ce face cealalta persoana, important este doar ceea ce faci tu cu tine. Daca iti dai voie sa iubesti esti fericit, indiferent daca vei primi iubire sau nu, dar de cele mai multe ori vei primi iubire. In concluzie, goana dupa reciprocitate ucide iubirea si implicit alunga fericirea. Nu e nevoie sa fie reciproca, important este sa fie iubire, iubirea are mare putere de multiplicare, daca iubesti sincer si neconditionat un om, este imposibil ca acea iubire sa nu prinda radacini si in acel om si poate si in alti oameni, pentru ca atunci cand iubesti transmiti mai departe iubire, iar acea iubire se intoarce la tine.
- Este minunat sa te simti iubit de acele persoane care inseamna ceva pentru tine, de acele persoane pe care le iubesti. Dar mare atentie sa nu astepti exclusivitate. Cel care te iubeste nu este proprietatea ta. El te iubeste neconditionat, dar asta nu inseamna ca daca te iubeste trebuie sa ucida toate celelalte iubiri. Orice om iubeste mai multe persoane. Sa nu confundam iubirea cu un conctract de exclusivitate. Cand doi oameni se insotesc ei devin parteneri, iar daca se iubesc, cu atat mai bine, dar daca prin aceasta asociere, sufocam celelalte iubiri, iubirea dintre ei devine o inchisoare in care sunt amandoi intemnitati. Fiecare ar putea sa ramana devotat celuilalt, pentru ca se iubesc, pentru ca se inteleg bine, fara sa-si reprima iubirea fata de alte persoane. Binenteles ca ma refer la acea iubire curata si neconditionata.
- In concluzie, daca doar iubesc, fara sa astept sau sa urmaresc  reciprocitate, exclusivitate si permanentza, am tot ce imi trebuie, am parte inclusiv de reciprocitate, permanentza...
- Are atata sens ceea ce imi spui, l-a intrerupt fiinta minunata. Dar nu inteleg daca ai aceste principii de viata si daca ele te ajuta sa fii fericit si sa ai tot ce iti trebuie, de ce le tii doar pentru tine, de ce nu le spui si altora asa cum mi le-ai spus mie?
- Dar eu le-am spus, de fiecare data cand m-au intrebat, le-am spus acelasi lucru pe care ti l-am spus si tie. Dar oamenii care ma intrebau asteptau alte raspunsuri si nu au inteles nimic, au crezut ca ii duc cu vorba, ca ii aburesc. Doar tu ai inteles ce inseamna sa ai tot ce iti trebuie. De fapt am tot ce imi trebuie este o stare, o traire interioara, daca esti pregatit sa o accepti ca atare, o vei recunoaste imediat ce o vei intalni sau dupa multi timp de gandit. Mie mi-a luat mult timp pana sa inteleg, desi evidentele erau chiar in fata mea. Fiecare om are ritmul sau dar mai devreme sau mai tarziu intelege toate astea. Nu e niciun secret se vorbeste despre aceste lucruri in toate cultura noastra, le regasesti in cantece, mai ales in cantecele populare, le regasesti in poezii, in literatura in general, in credinte si obiceiuri, le intalnesti peste tot. E nevoie doar de o schimbare de perspectiva ca sa le vezi.




Aceasta povestire este fictiune. Orice asemanare cu personaje si intamplari reale este pur intamplatoare. Daca totusi te regasesti in aceasta povestire, inseamna ca ai tot ce iti trebuie.

Despre Hoţie

De vreo 5 săptămâni tot clocesc ideea asta şi cred că a venit vremea să o lansez în mediul virtual, aşa cum este, pentru a putea să trec la altele, altele care sunt atât de multe...

Dar de ce "despre hoţie"? 

De unde până unde şi ce legătură are cu shareconomy?
Cu shareconomy are legătură mai de la distanţă şi cel mult tangenţial, dar are mai degrabă legătură cu sistemul socio-economic şi politic actual. Pe de o parte hoţia este un rezultat, un efect, o consecinţă a modului de organizare şi funcţionare a societăţii umane, iar pe de altă parte este o cauză, un factor determinant pentru felul în care a evoluat societatea, civilizaţia umana. Privind static, ca un snapshot al lumii actuale, poate părea absurd ca ceva (hoţia) să fie şi cauză şi efect în acelaşi timp. Dar privind în dinamica evolutivă a civilizaţiei umane se poate observa caracterul dual (cauza/efect) pe care îl are acest comportament uman, la fel ca multe altele. Evident că nu este singurul efect şi nici singura cauza al evolutiei civilizaţiei umane şi poate nici cel mai important, dar este unul din factorii care merită evaluaţi mai cu atenţie, pentru că de aici apar o mulţime de implicaţii.

Este hoţia un comportament moral?


La o astfel de întrebare, majoritatea oamenilor (inclusiv eu) ar răspunde că hoţia este un comportament imoral, unii ar spune chiar condamnabil, alţii ar spune regretabil, unii ar spune ilegal, şi aşa mai departe, dar se conturează clar o o majoritate covârşitoare care consideră că hoţia nu e un lucru bun.
Si totusi...

De ce ne plac haiducii şi poveştile (filmele, cântecele) cu si despre haiduci?


Suntem cu toţii (sau aproape toţi) de acord că hoţia este imorală şi totuşi avem povestiri, cântece si filme cu haiduci. Nu numai noi românii, ci şi alţii, englezii îl au pe Robin Hood, americanii îl au pe Jesse James, chinezii au haiducii lor din mlastina si câte alte astfel de personaje or mai fi în lumea largă. Chiar dacă sunt fictive sau mai ales dacă sunt fictive, ridică semne de întrebare. De ce oare în cazul haiducilor hoţia este ok?
Mai nou în filmele hollywoodiene, dar şi în cele europene, apar o mulţime de personaje pozitive care fură, jefuiesc, comit tot felul de astfel de fapte, apoi se zbat să scape şi scapă, iar publicul îşi doreşte ca aceste personaje să scape. De exemplu filmele: Hold-up (1985 cu Jean Paul Belmondo) şi Quick Ghange (1990 cu Bill Murray) făcute după aceeaşi carte sunt despre nişte hoţi care jefuiesc o bancă şi scapă cu tot cu prada. Ambele filme te ţin cu sufletul la gura, empatizezi cu personajele şi chiar le simpatizezi, chiar vrei sa scape, nu mai contează că tocmai au spart o bancă. Piraţii din Caraibe este iaraşi un film cu hoţi în postura de personaje pozitive. Iar lista exemplelor poate continua.
Oare de unde vine aceasta schimbare de atitudine faţă de hoţie? De ce în unele cazuri nu îi blamăm pe hoţi, ba chiar îi admirăm ca pe nişte eroi legendari?
Pai hai să privim puţin mai atent, ce fac haiducii? Fură de la bogaţi şi împart prada cu săracii. Cel puţin aşa spune legenda. Stai puţin, am spus "împart"? Adică share? Shareconomy? Hmmm. Ar putea fi asta pivotul care îi transformă pe haiduci în hoţi buni, iar pe victimele lor în hoţi răi?
Ce mai fac haiducii? Se opun sistemului. Se opun unui sistem corupt şi opresiv, care jecmăneşte oamenii săraci. Este totusi frapant cum astfel de poveşti mai prind în zilele noastre, când se presupune că sistemul este mult mai echitabil, când avem democraţie, libertatea cuvântului, o mulţime de drepturi ale omului sunt respectate. Poate inconştient, majoritatea oamenilor realizază că totuşi e ceva în neregulă cu sistemul.
Si cred că mai e şi altceva. Invidia. Este ceea ce numim "sa moară şi capra vecinului". Omul, dacă îi este rău, se bucură sa vadă că şi altora le e rău, mai ales dacă acei alţii sunt persoane înstărite.
Faptul că majoritatea sunt personaje fictive sau că felul în care sunt descrise faptele lor sunt doar legende nu are relevanţă. Ceea ce contează este faptul că publicul are tendinţa de a se identifica cu acele personaje, empatizează cu ele, se pun în pielea lor şi trăiesc aventurile şi emoţiile alaturi de acele personaje.
De aici trag eu concluzia că lucurile nu sunt tocmai alb-negru ci prezintă numeroase nuanţe, iar încercarea de a pune etichete de tipul moral sau imoral este sortită esecului. Atunci când studiezi mai atent faptele, poţi ajunge să îţi schimbi părerea, iar dacă mergi dincolo de fapte şi studiezi cauzalitatea, poţi ajunge la teribila concluzie că până şi tu ai partea ta de vină pentru jaful de la casa de schimb sau pentru că un hoţ tocmai i-a furat pensia unei bătrâne, chiar dacă nu ai fost acolo, ci la 200 km distanţă şi ai aflat de la ştiri despre jaf.

Hmmm... Cum adică eu sunt vinovat sau responsabil pentru faptele altuia?


Pentru că nu trăim izolaţi în propriul cocon ci interacţionăm în permanenţă cu mediul înconjurător şi în special cu alţi oameni. Fiecare acţiune şi decizie pe care o luăm, influenţează într-un fel sau altul atitudinile şi deciziile altor oameni, care la randul lor influenţează alţi oameni s.a.m.d.
Nimeni nu s-a nascut hoţ, a devenit unul. Doar că nu a devenit hoţ peste noapte. Nu devii hoţ brusc, alegând dintr-odată să furi. Este un întreg proces evolutiv, din aproape în aproape. Fie că sunt frustrări şi neajunsuri acumulate, fie că ai un anturaj care te împinge, te încurajează să comiţi astfel de fapte, fie că pur si simplu ajungi la disperare. Toate acestea sunt consecinţe ale faptelor, deciziilor şi atitudinilor altor oameni.
În concluzie, dacă există hoţi, este în bună măsură vina fiecăruia dintre noi. Poate că în egoismul nostru, nu le-am oferit suficiente alternative. Poate că nu le-am oferit suficiente şanse de a deveni cineva, de a-şi demonstra aptitudinile şi talentul, de a crea ceva util pentru comunitate.
Goana după bani, goana după posesiuni materiale, goana după afirmare, produce şi efecte nedorite, unii oameni se pierd pe drum, unii oameni cad în capcane şi sunt păcăliţi de iluzia drumului mai scurt. Ar fi multe de vorbit despre felul în care oraşul, banii, comerţul, proprietatea şi alte asemenea, pervertesc omul şi îl împing către atitudini şi comportamente antisociale. Probabil că voi mai vorbi despre ele cu diverse ocazii. Păna atunci, poate ar fi cazul să întelegem mai bine....

... ce este de fapt hoția?


Este un act sau o acțiune prin care un om sau un grup de oameni își însușesc sau revendică drepturi asupra bunurilor altui om sau altui grup de oameni fără acordul acestuia sau obțin acordul respectiv prin amenințare, șantaj sau minciună. Şi în acest fel cred ca am cuprins în definiţie cam toate formele de hoţie:
- furtul sau subtilizarea, care înseamna sustragerea bunului respectiv fără ca victima să observe
- jaful sau tâlhăria care înseamnă însușirea bunului respectiv cu forța, prin violență sau prin ameninţări
- înșelătoria, escrocheria sau șarlatania care presupune obținerea din partea victimei a unui consimțământ de înstrăinare a bunului, pe baza furnizării unor informații false sau prin inducere în eroare.

As vrea să fac o paranteză aici pentru ca eu cred ca e importanta:

Dar dacă jaful înseamnă obținerea unui bun prin amenințări, oare ce este colectarea taxelor de către stat? Indiferent de regim, statul folosește instrumentul coerciției pentru a determina oamenii să plătească taxe. Există legi care te obligă să plătești taxe. Pentru cei care nu vor să plătească taxe există instrumentul puniţiei, cu alte cuvinte statul își folosește instituțiile pentru a-i pedepsi. Prin urmare oamenii plătesc taxe la stat pentru că sunt amenințați că dacă nu plătesc sunt pedepsiți. Şi atunci, nu e asta un JAF?Şi ce altceva este statul, decât o mare escrocherie pusă la cale de oamenii bogați cu foarte mult timp în urmă și perpetuată până în zilele noastre, devenind tot mai subtilă și mai rafinată? În prezent avem impresia că deținem controlul asupra statului, pentru că avem dreptul de a ne alege reprezentanții. În realitate nu avem niciun control. Avem de ales mereu între cei care sunt agreați de oamenii puternici, influenți și cu bani. Iar toate legile sunt făcute în așa fel încât cei bogați să acumuleze tot mai mult, iar cei săraci tot mai puțin. Dacă vedem în țările din vest, asa numita pătură de mijloc care este aparent înstărită, este pentru că pe de o parte e sărăcită populația din alte țări, iar pe de altă parte, toată economia se bazează pe creștere continuă și se consumă tot mai mult din venituri viitoare. Recesiunea din ultimii ani, ne arată în toată splendoarea precaritatea unui astfel de sistem. Săracii rămân săraci, chiar dacă și-au luat casă și merţan pe credit la care plătesc toată viața.Mascarada numită stat, este posibilă pentru că în urmă cu mult timp, niște oameni mai deștepți au inventat proprietatea, apoi comerțul și apoi banii. Cu astfel de instrumente au fost capabili să seducă alți oameni dispuși să îi slujească și astfel și-au făcut armate, iar cu armatele au pornit să cucerească lumea.Există massmedia care se presupune că e liberă, dar de fapt este subordonată intereselor economice. Chiar si redactorii independenţi şi care au cele mai bune şi nobile intenţii, nu pot să iasă din această cursă de hamster. Îl acuză pe unul de corupţie, îl acuză pe altul de incompetenţă, pe altul de hoţie. Le strică imaginea multura, îi trimit la "groapa de gunoi a politicii", dar vin mereu alţii. Nu se schimbă nimic. Se schimbă doar oamenii. Faptele rămân aceleasi. Şi atunci, nu cumva e ceva în neregulă cu sistemul?

 Acestea fiind zise, putem sa identificăm și condițiile premergătoare ale actului de hoție:1. În primul rând trebuie să existe o posesie materială sau nematerială (pentru că mai nou există și proprietate intelectuală). Adică trebuie să existe inclusiv conceptul de proprietate sau de posesie, să fie larg acceptat, să existe norme sau reguli pentru delimitarea acestor drepturi de proprietate, etc. Acesta este o condiție esențială și este îndeplinită grație sistemului economico-social ce a evoluat în ultimii 7-9 mii de ani.
2. A doua condiție nu este esențială, dar favorizează hoția. Este vorba de existența unei piețe și a unei cereri pentru bunul respectiv. Cel mai adesea bunurile furate le sunt inutile hoților, dar pot fi utile altor persoane și astfel pot face obiectul unei tranzacții. Ca atare, dacă există o piață, hoții au o paletă mai largă de opțiuni și pot exista mai multe acte de hoție.
3. A treia condiție se referă a existența posibilității de convertire a bunului furat în ceva universal acceptat ca valoare. Da, existența banilor ridică hoția la rang de profesie. Deja hoțul nu mai fură pentru că îi place bunul respectiv sau pentru că altcineva și-l dorește și ar fi dispus să îl recompenseze pentru el. Fură pentru a-și câştiga existența, pentru a câștiga poziție socială, respectul celor din anturaj, etc. Banii fac posibile tot felul de acte de genul acesta.

Şi acum vine întrebarea de baraj:

Oare dacă nu ar exista proprietăți, piețe și bani, ar mai exista hoție?

Probabil că ar mai exista, dar cu siguranță ar fi la un nivel foarte scăzut. Adică dacă nimeni nu revendică drepturi de posesie asuprea niciunui bun. Ce anume sa fure? Ar putea cel mult să fure startul, pentru a-și adjudeca primul dreptul de folosință asupra unui bun sau al altuia sau ar putea sa fure libertatea cuiva... sau munca cuiva. Spre exemplu, dacă eu ma întind să iau un măr dintr-un pom, cineva ar putea sa vina sa fure mărul pe care tocmai ma pregăteam sa îl mănânc. Nu putem vorbi de posesie, pentru ca nu exista un astfel de concept. Nu luasem mărul acela în posesie, îl foloseam, eram în plin proces de folosire a lui pentru satisfacerea foamei sau poftei. Dar pentru a-l putea folosi, am făcut un efort, efortul de a-l culege. Practic ceea ce a furat hoțul, a fost acel efort. Nu putem spune că a furat mărul, pentru că există încă 100 de mere la fel de mari și frumoase care doar așteaptă să fie culese. Prin urmare, furând mărul cules de mine, hoțul a economisit energia pe care ar fi consumat-o ca să-și culeagă singur mărul, iar eu am consumat energia respectivă degeaba, fără să mă pot bucura de măr.
Dar pentru a fura mărul și hoțul consumă energie, face un efort. Ca urmare, economic vorbind, devine rentabil să furi doar dacă energia consumată pentru furt este mai mică decât dea depusă pentru a culege mărul din pom. Dacă energia consumată și într-un caz și în celălalt sunt aproape egale, atunci probabil va conta care acțiune presupune riscul cel mai mic și care va avea consecințele sociale cele mai fericite.
Ca urmare, într-o cultură care promovează jocul, șotiile, hârjoana, s-ar putea ca furtul merelor din mâna celor care se pregătesc să le mănânce să fie o practică frecventă, ca un antrenament, ca o competiție, chiar dacă poți să îți culegi merele singur, cu același efort, e mai distractiv să le furi de la altul. În acest stadiu, hoția nu este decât un joc, o ghidușie, nu produce pagube prea mari, pentru că există o mulțime de alte mere în pom, iar efortul de a le culege este neglijabil.
Dar oare ce s-ar întâmpla dacă merele din pom ar fi pe terminate? Eh, atunci lucrurile s-ar complica puțin  Oamenii ar începe să facă stocuri și deja vorbim de posesie. Unii oameni care nu prea mâncau mere, devin brusc interesați de ele, pentru ca ar putea sa le tranzacționeze cu ceilalți în schimbul unor servicii și iată că avem o piață. În curând, nimeni nu va mai mânca puținele mere rămase. Toată lumea le-ar păstra pentru că au devenit foarte valoroase, pentru un măr poți obține 10 masaje sau 5 partide de sex sau mâncarea pe 3 luni. Ce mai contează că merele s-au înnegrit de acuma și miros a oțet? Ele rămân valoroase pentru că se fac o mulțime de tranzacții cu ele. Progresul ar fi imposibil fără ele. Sună cunoscut? Da, vorbeam despre ceea ce numim bani. Iar în acest caz, merele putrede, cu miros de oțet devin o mare atracție pentru hoți. De ce? Pentru că alți oameni le doresc. Pentru că poți obține o mulțime de servicii contra lor. De ce fură hoții bani sau aur sau bijuterii? Din același motiv.

Morala este: Dacă vrei să eviți să fi prădat de hoți în vremurile tulburi ce vor veni, atunci evită să acumulezi prea multe bunuri care ar putea fi de folos altor oameni și pe care tu nu le folosești. Dă-le mai departe, celor care au nevoie și le folosesc, nu le vinde, nu aștepta recompense pentru ele, doar dă-le. Cu cât posezi mai puține bunuri cu atât ești mai puțin interesant pentru hoți. Dar cu cât dăruiești mai mult, cu atât ești mai respectat de cei cărora le-ai dăruit.