oPsesia Posesiei sau A Avea versus A Fi

Nu ştiu alte culturi cum sunt, dar noi ăştia "civilizaţii" avem o oPsesie aproape viscerală pentru Posesie. Hmmmm. Am spus "avem"? Am gresit. Ne posedă deja această oPsesie pentru posesie.
De exemplu spunem adesea "mama mea" în loc să spunem simplu "mama"...
 - "fratele meu" in loc de "frate" sau "fratele";
- "prietenul meu" in loc de "prieten" sau "cel mai bun prieten" sau "un prieten" sau "acel prieten care..." sau pur si simplu numele persoanei;
- "iubitul meu" sau "iubita mea" în loc de "iubitul", "iubita" sau pur si simplu numele persoanei respective.
Lista poate continua: "trupa mea", "gasca mea", "căţelul meu", "blocul meu", "strada mea",  "orasul meu", "ţara mea", "planeta mea". Pe toate le definim prin raportare la propria persoana şi chiar dacă nu ne considerăm în mod conştient stăpânii acestor fiinţe, persoane, obiecte, locuri sau lucruri abstracte, undeva în subconştientul nostru se crează acea idee iluzorie ca aceste fiinţe, persoane, obiecte, locuri sau lucruri abstracte ne aparţin, că ar fi ale noastre. De aici si gelozia, invidia şi alte astfel de manifestări ale psihicului nostru.
Cine ar mai pleca la război să îşi apere "ţara lui" daca aceasta nu ar fi decât o simplă "ţară"? Nimeni. Omul trebuie sa stie că e a lui, că ii apartine, că e parte din el, doar aşa poate fi determinat să omoare alţi oameni şi să rişte să moară. Nu, nu e nicio conspiraţie, oPsesia Posesiei are rădăcini mult mai vechi decât naţionalismul şi chiar şi decât patriotismul. Patriotismul si mai recent naţionalismul sunt simple speculaţii ale acestei oPsesii pentru Posesie.
Nu ştiu de unde vine această oPsesie pentru Posesie dar am mai citit pe ici pe colo că la alte culturi nu e aşa. Unele culturi de vânători culegători nu au această oPsesie. Dar şi ei se iubesc poate mai mult decât noi şi ei fac copii şi îşi iubesc copiii, poate mai mult decât noi. Şi la ei există comunităţi, poate mai unite decât la noi. Şi ei simt că fac parte unii din alţii, poate mai mult decât noi... Dar cu siguranta nu sunt asa de posesivi ca noi.
Cine crede că dacă iubeşti o persoană şi dacă acea persoană te iubeşte la rândul ei, aparţii acelei persoane şi persoana respectivă îţi aparţine? Hmmm? Îţi dă iubirea dreptul să revendici posesia asupra unei persoane sau macar asupra iubirii acelei persoane? Părerea mea este că nu. De îndată ce ai revendicat posesia asupra acelei persoane, ai ucis iubirea. Iubirea e frumoasă atunci când e liberă, când este sinceră, dezinteresată, venită din suflet. Dacă revendici drepturi exclusive asupra iubirii celuilalt, s-a terminat. Deveniţi şi tu şi el/ea sclavii unei convenţii, sclavii unei iluzii.
Probabil că, dacă oamenii ar putea înţelege impactul pe care îl are verbalizarea unor expresii precum "soţul meu" sau "soţia mea" şi ar folosi mai degrabă "soţul"; "soţia" în conversaţii, renunţând să îl mai revendice pe celălalt în mod subconştient, ar exista mai puţine divorţuri în lume, mai puţine certuri domestice, mai puţine adultere, mai puţine crime pasionale, etc. Dar cum să înţeleagă asta dacă până şi societatea e aşa construită încât să încurajeze astfel de atitudini? Ce altceva este căsătoria decât o convenţie, o luate oficială în posesie a celuilalt, o închisoare?
Iar problemele create de oPsesia Posesiei nu se opresc doar la viaţa de cuplu. Ea se răsfrânge şi asupra copiilor. Părintele care îşi iubeşte copilul, cade uşor în capcana oPsesiei Posesiei. "Eu te-am făcut eu te omor" este o vorbă spusă la mânie de unii părinţi. Cu siguranţă că nu intenţionează să-şi omoare copilul, dar dezvaluie tendinţa posesivă a părintelui asupra vieţii copilului. Este totuşi "copilul meu" nu? Şi cum copilul imită părinţii, oPsesia Posesiei se răspândeşte precum o boală virală.
A avea este adânc înfipt în cultura noastră. Mult mai adânc decât a fi. Ne preocupăm prea mult să avem lucruri, dar prea puţin ca să fim ceea ce vrem să fim. Să fim noi înşine. Să fim noi cu noi şi noi cu ceilalţi. Să iubim, să trăim, să sperăm, să fim trişti, să fim sinceri cu ceilalţi, dar mai ales cu noi înşine, să fim oameni, să fim... Nu, trăim în lumea lui a avea. Până şi în construcţia perfectului compus, atât de des folosit în ziua de azi, se foloseşte verbul a avea.
Pare totul atât de profund... Pare totul pierdut... Dar mai avem o şansă. E timpul să ne trezim. E timpul să privim în jurul nostru şi să învăţăm mai mult să fim decât să avem. E timpul sa fim noi.
Cum suntem noi? Uite o întrebare buna.

P.S. Pentru cei care au oPservat o greşeală gramaticală în toată această dizertaţie: ştiu foarte bine că obsesie se scrie cu "b" si nu cu "p", dar ce farmec ar mai fi avut?

Ce poate face cooperarea sau Invitatie la seminar

In sfârşit  Transition Towns  ajunge si în Bucureşti. Dar a ajuns pentru că un grup de tineri entuziaşti si plini de iniţiativă s-au ocupat de asta. Partea frumoasă este că acest grup de tineri a făcut totul fără a avea un lider, un sef sau un coordonator. S-au coordonat singuri, unii pe altii, cu ajutorul unor instrumente simple cum ar fi Facebook sau Google. Şi-au împărţit ad-hoc sarcinile, fiecare avand back-up din partea a cel putin unui alt coleg. Unii chiar s-au întrecut în a rezolva probleme importante cum ar fi găsirea şi rezervarea unei săli, dotare sală, creare mesaj de comunicare, creare flyer sau poster pentru impact vizual, etc, etc.
Si cel mai frumos au cooperat când au creat posterul. Cuvintele sunt de prisos. Cred ca cel mai bine ar fi sa las imaginile sa vorbească.

prima versiune de flyer

A doua versiune de flyer cu silueta unui oraşel în background

Apoi a venit acest desen frumos, făcut de o mână talentată, cu acuarele

Iar flyerul s-a transformat în poster

Cine vrea să cunoască niste oameni asa de creativi si talentati si capabili sa coopereze şi să aibe iniţiative fără un lider? Haideţi duminică 22 decembrie 2012, începând cu ora 10:00, la sediul Fit For Life din din Str. General Alexandru Radovici, nr. 17, sector 2, Bucuresti (zona Obor - Lizeanu), pentru o întâlnire mai putin formala despre viitorul concret si imediat al comunitatilor locale.

Mai multe detalii pe FaceBook

Moş Crăciun fără voie

Shareconomy înseamnă să împarţi ceea ce îţi prisoseşte cu cei care au nevoie de acelele bunuri sau servicii. Înseamnă să dăruieşti şi să nu aştepţi recompensă din partea celui căruia îi dăruieşti. Poţi aştepta să primeşti şi tu la rândul tău altceva de la altcineva, atunci când ai nevoie. Altii au numit acest concept gift economy şi este ceva normal intr-o comunitate bine sudată sau într-o familie.
Cu toate acestea există multi oameni care sunt reticenti când aud această idee de a dărui, de a da de la ei fără să primească o recompensă imediată, fără să socotească sau să ţină o evidenţă clară cât au dat, cui au dat şi cât li s-ar cuveni pentru aceste fapte. Cum să dea ei ceva gratis? Cum să renunte la privilegiul de a-si impune propria vointa celorlalti? Ce, lor le dă cineva ceva pe gratis? Ha! Auzi ce prostie, să dăruiesti, dar ce eu sunt Moş Crăciun?
Pai, cam eşti Moş Crăciun, fie că vrei, fie că nu vrei. Mai mult fie că nu vrei. Dacă eşti salariat, îţi donezi cam 90% din efortul tău altora, fără să vrei şi fără să îţi dai seama. Nu mă crezi? Păi ia gândeşte-te cât cheltuieşte firma care te-a angajat cu impozitul pe venitul tău, contribuţii la asigurări sociale, sănătate şi altele.
Ce se întâmplă cu acei bani?
O parte din ei sunt cheltuiti pentru a instrui (a se citi spăla pe creier) si echipa oameni care să omoare alţi oameni în războaie stupide:

O altă parte sunt folosiţi pentru a construi drumuri, poduri, monumente şi alte edificii menite să susţină ceea ce numim stat, o entitate care din când în când trimite nişte oameni bine "instruiţi" ca să omoare alti oameni poate la fel de bine "instruiţi".
Evident că mai beneficiezi şi tu de cadouri, poti folosi acele drumuri ca să evadezi la munte, la mare sau într-o ţară străină ca să mai uiţi de şeful idiot şi de jobul stresant. Asta e bonus pentru ca tu să fi cuminte şi să dăruieşti în continuare din timpul tău pentru proiectele cu adevărat "importante", cum ar fi Catedrala Mântuirii Neamului sau alte proiecte megalomanice si fără rost, de fapt nu sunt fără rost sunt făcute pentru ca Georgel să spună "oaaaaa" şi să danseze cum îi cântă cei care au puterea, fără să îşi pună prea multe întrebări existenţiale. Sunt făcute cu scopul de a manipula oamenii.

O altă parte din bani sunt folosiţi pentru a întreţine parazitismul social.

Cei bogaţi şi puternici au nevoie de oameni care să fie amărâţi sau de cei care trăiesc pe spinarea altora, au nevoie de exemple negative, de grupuri infractionale care să stârnească teama si indignarea oamenilor obisnuiti. Au nevoie de toate astea pentru a mentine un aparat de coercitie si punitie menit să controleze toti oamenii.
E drept că primesti şi tu cadouri. Ai parte de tratamente gratuite la spital, asta doar daca nu suferi de vreo boală rară. Atunci trebuie să dai anunturi pe facebook sau să apari la TV si să ceri donatii, pentru că până şi medicina este o afacere, iar dacă vrei sa fi sănătos trebuie să plătesti.
Si asta nu e tot. Patronul tău tocmai şi-a luat o maşină nouă? De 50000 euroi? Pleacă în concediu în Tahiti sau in Dubai? I-a luat amantei sale o blană? Ghici cine a plătit pentru ele? Exact Moş Crăciun, adică tu! Tu, când ai semnat contractul de muncă, ai acceptat să îi donezi o mare parte din munca ta patronului, doar pentru că el are puterea. El detine mijloacele de productie şi pentru că trăim într-o lume în care cei care au mai mult fac legea, ai înghiţit găluşca, pentru că n-ai ce să faci.
Deci chiar înainte de a primi banii pentru munca prestată de tine, recompensa din partea societăţii pentru serviciile aduse, ai făcut deja cadouri poate chiar jumătate din munca ta, cadouri care au avut destinatiile descrise mai sus şi multe altele. E drept că o parte din ele se întorc şi la tine. Beneficiezi şi tu de aceste cadouri, dar de cele mai multe ori nu ai nevoie de ele, iar când ai nevoie trebuie să plăteşti suplimentar.
Şi mai ştii ceva? Atunci cânt îţi cumperi produse sau servicii, fii sigur că o mare parte din banii plătiţi ajung tot pe acele destinaţii, sub formă de dobânzi, TVA, impozit pe profit, accize, profit, etc. Doar o mică parte din bani ajung la cei care chiar au prestat efectiv serviciile respective pentru ca tu să ai acces la acele produse şi servicii.
În concluzie, eşti Moş Crăciun chiar în acest moment. Dăruieşti o mare parte din timpul tău altora, pentru a primi ceea ce ai nevoie. Primeşti şi tu la rândul tău chestii pe care nu le plăteşti direct, dar de cele mai multe ori sunt chestii inutile, iar când sunt utile, constaţi că trebuie să plăteşti în plus. Problema este că în acest moment nu tu hotărăşti cine beneficiază de darurile tale. Eşti un Moş Crăciun fără voie. Alţii hotărăsc pentru cine, unde ajunge surplusul tău de energie. Eşti un Moş Crăciun manipulat.
Shareconomy îţi propune să îţi iei destinul în propriile mâini şi să hotărăşti chiar tu cui dăruieşti, când dăruieşti şi cât dăruieşti. Nu se poate face dintr-o dată, dar cu puţină imaginaţie şi creativitate, cu dedicare şi încredere, cu puţin efort şi perseverenţă poţi face ca din cele 90% din munca ta, o parte tot mai mare să meargă către destinaţii alese de tine.
Si asta nu e doar un moft, ca să dăruiesti tu cui vrei, doar asa, de flori de măr, sau de frunze de dud. În timp, dacă îţi alegi cu grijă destinaţiile darurilor tale, tot mai mulţi oameni vor intra în acest cerc al darurilor şi asta va avea un efect sinergic, vom recicla mai mult si vom polua mai puţin, vom avea nevoie de mai puţine posesiuni materiale, vom avea mai multă siguranţă, vom avea mai multă încredere unii în alţii, vom munci mai puţin, vom acorda mai mult timp ativităţilor care ne fac plăcere, vom avea mai mulţi prieteni, vom avea nevoie de mult mai puţine bunuri sau servicii de lux. Cu alte cuvinte, vom trăi mai bine. Ăsta ar putea fi un ţel. Ar putea fi o motivaţie suficientă pentru cei care înţeleg rostul ideii de a dărui ceva, din când în când, unor persoane atent alese, de a le dărui ceva ce au nevoie.
Fii un Moş Crăciun deştept şi alege tu cui să dăruieşti. Asta poate fi începutul unei lumi mai bune.