Despre Hoţie

De vreo 5 săptămâni tot clocesc ideea asta şi cred că a venit vremea să o lansez în mediul virtual, aşa cum este, pentru a putea să trec la altele, altele care sunt atât de multe...

Dar de ce "despre hoţie"? 

De unde până unde şi ce legătură are cu shareconomy?
Cu shareconomy are legătură mai de la distanţă şi cel mult tangenţial, dar are mai degrabă legătură cu sistemul socio-economic şi politic actual. Pe de o parte hoţia este un rezultat, un efect, o consecinţă a modului de organizare şi funcţionare a societăţii umane, iar pe de altă parte este o cauză, un factor determinant pentru felul în care a evoluat societatea, civilizaţia umana. Privind static, ca un snapshot al lumii actuale, poate părea absurd ca ceva (hoţia) să fie şi cauză şi efect în acelaşi timp. Dar privind în dinamica evolutivă a civilizaţiei umane se poate observa caracterul dual (cauza/efect) pe care îl are acest comportament uman, la fel ca multe altele. Evident că nu este singurul efect şi nici singura cauza al evolutiei civilizaţiei umane şi poate nici cel mai important, dar este unul din factorii care merită evaluaţi mai cu atenţie, pentru că de aici apar o mulţime de implicaţii.

Este hoţia un comportament moral?


La o astfel de întrebare, majoritatea oamenilor (inclusiv eu) ar răspunde că hoţia este un comportament imoral, unii ar spune chiar condamnabil, alţii ar spune regretabil, unii ar spune ilegal, şi aşa mai departe, dar se conturează clar o o majoritate covârşitoare care consideră că hoţia nu e un lucru bun.
Si totusi...

De ce ne plac haiducii şi poveştile (filmele, cântecele) cu si despre haiduci?


Suntem cu toţii (sau aproape toţi) de acord că hoţia este imorală şi totuşi avem povestiri, cântece si filme cu haiduci. Nu numai noi românii, ci şi alţii, englezii îl au pe Robin Hood, americanii îl au pe Jesse James, chinezii au haiducii lor din mlastina si câte alte astfel de personaje or mai fi în lumea largă. Chiar dacă sunt fictive sau mai ales dacă sunt fictive, ridică semne de întrebare. De ce oare în cazul haiducilor hoţia este ok?
Mai nou în filmele hollywoodiene, dar şi în cele europene, apar o mulţime de personaje pozitive care fură, jefuiesc, comit tot felul de astfel de fapte, apoi se zbat să scape şi scapă, iar publicul îşi doreşte ca aceste personaje să scape. De exemplu filmele: Hold-up (1985 cu Jean Paul Belmondo) şi Quick Ghange (1990 cu Bill Murray) făcute după aceeaşi carte sunt despre nişte hoţi care jefuiesc o bancă şi scapă cu tot cu prada. Ambele filme te ţin cu sufletul la gura, empatizezi cu personajele şi chiar le simpatizezi, chiar vrei sa scape, nu mai contează că tocmai au spart o bancă. Piraţii din Caraibe este iaraşi un film cu hoţi în postura de personaje pozitive. Iar lista exemplelor poate continua.
Oare de unde vine aceasta schimbare de atitudine faţă de hoţie? De ce în unele cazuri nu îi blamăm pe hoţi, ba chiar îi admirăm ca pe nişte eroi legendari?
Pai hai să privim puţin mai atent, ce fac haiducii? Fură de la bogaţi şi împart prada cu săracii. Cel puţin aşa spune legenda. Stai puţin, am spus "împart"? Adică share? Shareconomy? Hmmm. Ar putea fi asta pivotul care îi transformă pe haiduci în hoţi buni, iar pe victimele lor în hoţi răi?
Ce mai fac haiducii? Se opun sistemului. Se opun unui sistem corupt şi opresiv, care jecmăneşte oamenii săraci. Este totusi frapant cum astfel de poveşti mai prind în zilele noastre, când se presupune că sistemul este mult mai echitabil, când avem democraţie, libertatea cuvântului, o mulţime de drepturi ale omului sunt respectate. Poate inconştient, majoritatea oamenilor realizază că totuşi e ceva în neregulă cu sistemul.
Si cred că mai e şi altceva. Invidia. Este ceea ce numim "sa moară şi capra vecinului". Omul, dacă îi este rău, se bucură sa vadă că şi altora le e rău, mai ales dacă acei alţii sunt persoane înstărite.
Faptul că majoritatea sunt personaje fictive sau că felul în care sunt descrise faptele lor sunt doar legende nu are relevanţă. Ceea ce contează este faptul că publicul are tendinţa de a se identifica cu acele personaje, empatizează cu ele, se pun în pielea lor şi trăiesc aventurile şi emoţiile alaturi de acele personaje.
De aici trag eu concluzia că lucurile nu sunt tocmai alb-negru ci prezintă numeroase nuanţe, iar încercarea de a pune etichete de tipul moral sau imoral este sortită esecului. Atunci când studiezi mai atent faptele, poţi ajunge să îţi schimbi părerea, iar dacă mergi dincolo de fapte şi studiezi cauzalitatea, poţi ajunge la teribila concluzie că până şi tu ai partea ta de vină pentru jaful de la casa de schimb sau pentru că un hoţ tocmai i-a furat pensia unei bătrâne, chiar dacă nu ai fost acolo, ci la 200 km distanţă şi ai aflat de la ştiri despre jaf.

Hmmm... Cum adică eu sunt vinovat sau responsabil pentru faptele altuia?


Pentru că nu trăim izolaţi în propriul cocon ci interacţionăm în permanenţă cu mediul înconjurător şi în special cu alţi oameni. Fiecare acţiune şi decizie pe care o luăm, influenţează într-un fel sau altul atitudinile şi deciziile altor oameni, care la randul lor influenţează alţi oameni s.a.m.d.
Nimeni nu s-a nascut hoţ, a devenit unul. Doar că nu a devenit hoţ peste noapte. Nu devii hoţ brusc, alegând dintr-odată să furi. Este un întreg proces evolutiv, din aproape în aproape. Fie că sunt frustrări şi neajunsuri acumulate, fie că ai un anturaj care te împinge, te încurajează să comiţi astfel de fapte, fie că pur si simplu ajungi la disperare. Toate acestea sunt consecinţe ale faptelor, deciziilor şi atitudinilor altor oameni.
În concluzie, dacă există hoţi, este în bună măsură vina fiecăruia dintre noi. Poate că în egoismul nostru, nu le-am oferit suficiente alternative. Poate că nu le-am oferit suficiente şanse de a deveni cineva, de a-şi demonstra aptitudinile şi talentul, de a crea ceva util pentru comunitate.
Goana după bani, goana după posesiuni materiale, goana după afirmare, produce şi efecte nedorite, unii oameni se pierd pe drum, unii oameni cad în capcane şi sunt păcăliţi de iluzia drumului mai scurt. Ar fi multe de vorbit despre felul în care oraşul, banii, comerţul, proprietatea şi alte asemenea, pervertesc omul şi îl împing către atitudini şi comportamente antisociale. Probabil că voi mai vorbi despre ele cu diverse ocazii. Păna atunci, poate ar fi cazul să întelegem mai bine....

... ce este de fapt hoția?


Este un act sau o acțiune prin care un om sau un grup de oameni își însușesc sau revendică drepturi asupra bunurilor altui om sau altui grup de oameni fără acordul acestuia sau obțin acordul respectiv prin amenințare, șantaj sau minciună. Şi în acest fel cred ca am cuprins în definiţie cam toate formele de hoţie:
- furtul sau subtilizarea, care înseamna sustragerea bunului respectiv fără ca victima să observe
- jaful sau tâlhăria care înseamnă însușirea bunului respectiv cu forța, prin violență sau prin ameninţări
- înșelătoria, escrocheria sau șarlatania care presupune obținerea din partea victimei a unui consimțământ de înstrăinare a bunului, pe baza furnizării unor informații false sau prin inducere în eroare.

As vrea să fac o paranteză aici pentru ca eu cred ca e importanta:

Dar dacă jaful înseamnă obținerea unui bun prin amenințări, oare ce este colectarea taxelor de către stat? Indiferent de regim, statul folosește instrumentul coerciției pentru a determina oamenii să plătească taxe. Există legi care te obligă să plătești taxe. Pentru cei care nu vor să plătească taxe există instrumentul puniţiei, cu alte cuvinte statul își folosește instituțiile pentru a-i pedepsi. Prin urmare oamenii plătesc taxe la stat pentru că sunt amenințați că dacă nu plătesc sunt pedepsiți. Şi atunci, nu e asta un JAF?Şi ce altceva este statul, decât o mare escrocherie pusă la cale de oamenii bogați cu foarte mult timp în urmă și perpetuată până în zilele noastre, devenind tot mai subtilă și mai rafinată? În prezent avem impresia că deținem controlul asupra statului, pentru că avem dreptul de a ne alege reprezentanții. În realitate nu avem niciun control. Avem de ales mereu între cei care sunt agreați de oamenii puternici, influenți și cu bani. Iar toate legile sunt făcute în așa fel încât cei bogați să acumuleze tot mai mult, iar cei săraci tot mai puțin. Dacă vedem în țările din vest, asa numita pătură de mijloc care este aparent înstărită, este pentru că pe de o parte e sărăcită populația din alte țări, iar pe de altă parte, toată economia se bazează pe creștere continuă și se consumă tot mai mult din venituri viitoare. Recesiunea din ultimii ani, ne arată în toată splendoarea precaritatea unui astfel de sistem. Săracii rămân săraci, chiar dacă și-au luat casă și merţan pe credit la care plătesc toată viața.Mascarada numită stat, este posibilă pentru că în urmă cu mult timp, niște oameni mai deștepți au inventat proprietatea, apoi comerțul și apoi banii. Cu astfel de instrumente au fost capabili să seducă alți oameni dispuși să îi slujească și astfel și-au făcut armate, iar cu armatele au pornit să cucerească lumea.Există massmedia care se presupune că e liberă, dar de fapt este subordonată intereselor economice. Chiar si redactorii independenţi şi care au cele mai bune şi nobile intenţii, nu pot să iasă din această cursă de hamster. Îl acuză pe unul de corupţie, îl acuză pe altul de incompetenţă, pe altul de hoţie. Le strică imaginea multura, îi trimit la "groapa de gunoi a politicii", dar vin mereu alţii. Nu se schimbă nimic. Se schimbă doar oamenii. Faptele rămân aceleasi. Şi atunci, nu cumva e ceva în neregulă cu sistemul?

 Acestea fiind zise, putem sa identificăm și condițiile premergătoare ale actului de hoție:1. În primul rând trebuie să existe o posesie materială sau nematerială (pentru că mai nou există și proprietate intelectuală). Adică trebuie să existe inclusiv conceptul de proprietate sau de posesie, să fie larg acceptat, să existe norme sau reguli pentru delimitarea acestor drepturi de proprietate, etc. Acesta este o condiție esențială și este îndeplinită grație sistemului economico-social ce a evoluat în ultimii 7-9 mii de ani.
2. A doua condiție nu este esențială, dar favorizează hoția. Este vorba de existența unei piețe și a unei cereri pentru bunul respectiv. Cel mai adesea bunurile furate le sunt inutile hoților, dar pot fi utile altor persoane și astfel pot face obiectul unei tranzacții. Ca atare, dacă există o piață, hoții au o paletă mai largă de opțiuni și pot exista mai multe acte de hoție.
3. A treia condiție se referă a existența posibilității de convertire a bunului furat în ceva universal acceptat ca valoare. Da, existența banilor ridică hoția la rang de profesie. Deja hoțul nu mai fură pentru că îi place bunul respectiv sau pentru că altcineva și-l dorește și ar fi dispus să îl recompenseze pentru el. Fură pentru a-și câştiga existența, pentru a câștiga poziție socială, respectul celor din anturaj, etc. Banii fac posibile tot felul de acte de genul acesta.

Şi acum vine întrebarea de baraj:

Oare dacă nu ar exista proprietăți, piețe și bani, ar mai exista hoție?

Probabil că ar mai exista, dar cu siguranță ar fi la un nivel foarte scăzut. Adică dacă nimeni nu revendică drepturi de posesie asuprea niciunui bun. Ce anume sa fure? Ar putea cel mult să fure startul, pentru a-și adjudeca primul dreptul de folosință asupra unui bun sau al altuia sau ar putea sa fure libertatea cuiva... sau munca cuiva. Spre exemplu, dacă eu ma întind să iau un măr dintr-un pom, cineva ar putea sa vina sa fure mărul pe care tocmai ma pregăteam sa îl mănânc. Nu putem vorbi de posesie, pentru ca nu exista un astfel de concept. Nu luasem mărul acela în posesie, îl foloseam, eram în plin proces de folosire a lui pentru satisfacerea foamei sau poftei. Dar pentru a-l putea folosi, am făcut un efort, efortul de a-l culege. Practic ceea ce a furat hoțul, a fost acel efort. Nu putem spune că a furat mărul, pentru că există încă 100 de mere la fel de mari și frumoase care doar așteaptă să fie culese. Prin urmare, furând mărul cules de mine, hoțul a economisit energia pe care ar fi consumat-o ca să-și culeagă singur mărul, iar eu am consumat energia respectivă degeaba, fără să mă pot bucura de măr.
Dar pentru a fura mărul și hoțul consumă energie, face un efort. Ca urmare, economic vorbind, devine rentabil să furi doar dacă energia consumată pentru furt este mai mică decât dea depusă pentru a culege mărul din pom. Dacă energia consumată și într-un caz și în celălalt sunt aproape egale, atunci probabil va conta care acțiune presupune riscul cel mai mic și care va avea consecințele sociale cele mai fericite.
Ca urmare, într-o cultură care promovează jocul, șotiile, hârjoana, s-ar putea ca furtul merelor din mâna celor care se pregătesc să le mănânce să fie o practică frecventă, ca un antrenament, ca o competiție, chiar dacă poți să îți culegi merele singur, cu același efort, e mai distractiv să le furi de la altul. În acest stadiu, hoția nu este decât un joc, o ghidușie, nu produce pagube prea mari, pentru că există o mulțime de alte mere în pom, iar efortul de a le culege este neglijabil.
Dar oare ce s-ar întâmpla dacă merele din pom ar fi pe terminate? Eh, atunci lucrurile s-ar complica puțin  Oamenii ar începe să facă stocuri și deja vorbim de posesie. Unii oameni care nu prea mâncau mere, devin brusc interesați de ele, pentru ca ar putea sa le tranzacționeze cu ceilalți în schimbul unor servicii și iată că avem o piață. În curând, nimeni nu va mai mânca puținele mere rămase. Toată lumea le-ar păstra pentru că au devenit foarte valoroase, pentru un măr poți obține 10 masaje sau 5 partide de sex sau mâncarea pe 3 luni. Ce mai contează că merele s-au înnegrit de acuma și miros a oțet? Ele rămân valoroase pentru că se fac o mulțime de tranzacții cu ele. Progresul ar fi imposibil fără ele. Sună cunoscut? Da, vorbeam despre ceea ce numim bani. Iar în acest caz, merele putrede, cu miros de oțet devin o mare atracție pentru hoți. De ce? Pentru că alți oameni le doresc. Pentru că poți obține o mulțime de servicii contra lor. De ce fură hoții bani sau aur sau bijuterii? Din același motiv.

Morala este: Dacă vrei să eviți să fi prădat de hoți în vremurile tulburi ce vor veni, atunci evită să acumulezi prea multe bunuri care ar putea fi de folos altor oameni și pe care tu nu le folosești. Dă-le mai departe, celor care au nevoie și le folosesc, nu le vinde, nu aștepta recompense pentru ele, doar dă-le. Cu cât posezi mai puține bunuri cu atât ești mai puțin interesant pentru hoți. Dar cu cât dăruiești mai mult, cu atât ești mai respectat de cei cărora le-ai dăruit.

De ce nu investesc pe pieţele financiare?

Pentru ca nu am bani! Asta era răspunsul pe care îl dădeam pana acum brokerilor care ma apelau. Şi pot sa spun ca sunt un om solicitat din acest punct de vedere. Ma suna oameni de la tot felul de de societăţi de brokeraj, ba ca sa investesc în nu ştiu ce companie petroliera care a descoperit un mare zăcământ, de parcă ar fi descoperit america, ba să investesc în aur pentru ca preţul este în creştere şi va atinge 2200 dolari uncia până la sfârşitul anului, ba să investesc pe forex, s.a.m.d. Toți îmi spun cât de mulţi bani pot să câştig şi cât de bine o sa fie.
Dar ei nu ştiu că eu nu vreau sa câştig mulţi bani. De fapt nu aş vrea bani deloc, dar deocamdata trăim într-o lume în care ai nevoie de bani pentru a putea accesa bunurile si serviciile necesare. Aşa că nu vreau să câştig mulţi bani ci doar atât cât îmi trebuie pentru moment. Nu am încredere în sistemul monetar şi nu am de gând să alimentez acest sistem cu surplusul produs de mine. Prefer ca acel surplus să îl distribui altfel, prefer mai degraba să "investesc" în oameni.
În opinia mea, recesiunea la nivel mondial se va adânci. Incontestabil vor exista în permamenţă oportunităţi de câştig, pentru cei avizi de speculaţii. Dar acolo unde speculanţii câştigă, alţi oameni pierd, iar cel mai adesea pierderile acestea sunt suportate de omul de rând care o duce din ce în ce mai rău. Speculaţiile bursiere nu fac decât să accentueze recesiunea economică şi să provoace şi mai multe dezechilibre. Iar eu nu vreau sa fiu părtaş la aşa ceva.
Plus de asta nu îmi plac banii. Atât de mult s-a pervertit lumea, încât oamenii nu mai fac nimic dacă nu iese bani. Majoritatea iniţiativelor private sau publice au ca obiectiv obţinerea de profit, acumularea de capital. Oamenii nu mai fac lucruri pentru că este nevoie de ele ci le fac pentru ca iese banul. Deja nu mai contează dacă activitatea X răspunde unei nevoi autentice. Dacă eşti în stare sa manipulezi piaţa astfel încât produsul să se vândă atunci ai o afacere. Chit că în secunda 2 produsul respectiv ajunge la gunoi, sau mai rau într-o gură de canal sau într-un râu. Ce mai contează? Important este să iasă banul.
Nici medicina nu se mai poate face fără bani. Unde este compasiunea faţă de semenii aflaţi în suferinţă? Văd mereu campanii de strângere de fonduri pentru oameni bolnavi care trebuie să facă operaţii de sute de mii de euro sau chiar milioane. Şi mă tot întreb de ce costă atât de mult?

Risipim 90% din resurse şi muncim de 10 ori mai mult decât ar fi necesar, doar pentru că ne raportăm în permanenţă la bani. Culmea este că majoritatea oamenilor nici măcar nu pot răspunde la întrebarea: "ce sunt banii"? Unii nici măcar nu mai ştiu de ce vor bani sau de ce vor diverse lucruri. Pur şi simplu le vor, chiar dacă nu au nevoie de ele. Şi uite aşa lumea se duce de râpă.

Uite de-aia nu vreau să investesc pe pieţele financiare. E adevărat că nici nu am bani, dar brokerii nu ma cred. Probabil că în baza lor de date figurez cu o avere colosala. Aşa că de azi m-am decis să schimb placa. M-am decis să le vorbesc despre shareconomy, iar dacă voi fi prea ocupat, să îi trimit pur şi simplu sa-mi citească blogul. Aşa că aş face bine dacă aş scrie mai des pe aici.

De ce sa imparti?

La prima vedere poate părea absurd. Cum adică sa împarți ceva cu alții? Ce ai de câștigat din asta? Ma rog, oricare dintre noi împarte lucruri cu alți oameni, este ceva natural. Dar de ce sa faci din asta un mod de viata?

Cum ar fi sa mergi la lucru fără sa primești un salariu? Adică sa împarți timpul tău cu firma la care lucrezi. Oricum faci asta acum, doar ca acum la sfârșit de luna primești o suma de bani care atestă faptul ca ți-ai împărțit timpul cu firma respectivă. Cu acești bani poți merge sa cumperi lucruri, adică sa beneficiezi de surplusul pe care alții sunt dispuși sa îl împartă cu tine. Dar cum ar fi sa lucrezi fără sa primești salariu, dar în același timp sa poți merge la piață, depozit, supermarket și sa te aprovizionezi cu tot ce ai nevoie, fără sa plătești? La modul ideal, shareconomy ar însemna o economie fără bani. Dar mai e pana acolo.

Întrebarea de la care am pornit era "de ce sa împarți cu alții"? Ce te-ar motiva sa cedezi altora surplusul pe care îl ai. E clar ca acel surplus nu iți trebuie, nu iți satisface nicio nevoie. De aceea se numește surplus, este dispensabil, poți oricând sa te lipsești de el. Dar totuși, de ce sa îl dai altuia care are nevoie de el, asa pur și simplu, când ai putea sa îl folosești drept moneda de schimb. Ai putea sa negociezi oarece avantaje materiale, poziție socială, etc. Dacă păstrezi surplusul de care nu ai nevoie, creezi în mod artificial penurie, iar oamenii care au nevoie de surplusul pe care îl deții tu, ar fi dispuși sa facă un efort mai mare pentru a-l obține. Ii poți manipula, într-un fel, ai capacitatea de a-i șantaja. Deci, de ce sa împarți surplusul, când, măcar pentru moment, ai putea fi stăpânul celor chinuiți de nevoi?

Suna cinic ceea ce spun, dar asta este adevarul. Asa arata economia din ziua de azi. Fiecare om se străduiește sa obțină maxim din surplusul pe care îl produce. E o competiție a surplusului. O competiție dinamica, în care întotdeauna sunt câștigători și pierzători, cel putin aparent. În realitate suntem cu toții pierzători... De ce? Pentru ca în final, crește exagerat de mult costul vieții. Banii costa, magazinele costa, comerțul costa, băncile costa, statul costa, judecătoriile costa, publicitatea costa, s.a.m.d. Şi când spun costa, nu ma refer la bani ci la energie și munca și chiar materii prime (resurse naturale). În acest fel, când cumperi o pâine, nu plătești doar munca pentru cultivarea grâului, recoltare, morărit, confecționarea pâinii, mai plătești și costul banilor și al marketingului, și al ambalajelor și taxele la stat și multe multe alte cheltuieli adiacente. Astfel, o pâine, în loc sa coste 20 de bani, costa 1 leu. Este de 5 ori mai scumpa. Şi asta doar pentru ca fiecare om cauta sa își maximizeze valoarea surplusului pe care îl produce.

Şi totuși, de ce sa împarți? Într-o lume în care nimeni nu împarte, ai pica de fraier.

Ei bine, nu e chiar așa. E drept că mai contează și cu cine împarți, dar în final dacă împarți cu alții ceea ce îți prisosește, ai doar de câștigat. Ce câștigi? În primul rând câștigi prieteni, oameni care iți sunt și îți vor rămâne recunoscători, oameni care se vor molipsi de generozitatea ta și vor împărți la rândul lor surplusul lor cu tine sau cu alții. În final, mai devreme sau mai târziu, gestul de a împărți se va întoarce la tine, poate chiar multiplicat, înzecit, însutit, cine știe...

Evident ca nu toți oamenii se vor molipsi. Evident ca nu toți vor intra în joc. Evident că vor fi oameni care vor profita de generozitatea ta și vor continua sa păstreze surplusul lor pana vor găsi cel mai bun schimb. Dar nu te obliga nimeni să continui sa împarți cu acei oameni. Poți înceta oricând sa împarți cu ei și sa împarți doar cu cei care participă activ, care împart la rândul lor. Nu neapărat cu tine. Important e sa împartă cu altcineva. Cu cei care au nevoie de surplusul lor.

În ciuda aparențelor, a împărți surplusul tău cu cei care au nevoie, poate fi un demers foarte egoist, susținut de interese personale. Ceea ce te interesează este să creezi o economie paralelă, în care banii sunt înlocuiți de încredere, o economie în care fiecare consumă doar ceea ce are nevoie și împarte restul cu ceilalți. Rezultatul final ar fi un efort mai mic pentru satisfacerea acelorași nevoi. Adică vei putea munci mai puțin pentru aceleași lucruri.

Mai există și alte motivații, nu doar cele egoiste. Mai este și bucuria de a dărui sau de a face cuiva un bine. Mai sunt și credințele sau crezurile fiecăruia. A împărți cu ceilalți, este ceva natural, ceva ce omul a făcut de zeci de mii de ani. Doar în acest fel a reușit să depășească problemele în trecut, prin cooperare, prin ajutarea semenilor.