De ce nu investesc pe pieţele financiare?

Pentru ca nu am bani! Asta era răspunsul pe care îl dădeam pana acum brokerilor care ma apelau. Şi pot sa spun ca sunt un om solicitat din acest punct de vedere. Ma suna oameni de la tot felul de de societăţi de brokeraj, ba ca sa investesc în nu ştiu ce companie petroliera care a descoperit un mare zăcământ, de parcă ar fi descoperit america, ba să investesc în aur pentru ca preţul este în creştere şi va atinge 2200 dolari uncia până la sfârşitul anului, ba să investesc pe forex, s.a.m.d. Toți îmi spun cât de mulţi bani pot să câştig şi cât de bine o sa fie.
Dar ei nu ştiu că eu nu vreau sa câştig mulţi bani. De fapt nu aş vrea bani deloc, dar deocamdata trăim într-o lume în care ai nevoie de bani pentru a putea accesa bunurile si serviciile necesare. Aşa că nu vreau să câştig mulţi bani ci doar atât cât îmi trebuie pentru moment. Nu am încredere în sistemul monetar şi nu am de gând să alimentez acest sistem cu surplusul produs de mine. Prefer ca acel surplus să îl distribui altfel, prefer mai degraba să "investesc" în oameni.
În opinia mea, recesiunea la nivel mondial se va adânci. Incontestabil vor exista în permamenţă oportunităţi de câştig, pentru cei avizi de speculaţii. Dar acolo unde speculanţii câştigă, alţi oameni pierd, iar cel mai adesea pierderile acestea sunt suportate de omul de rând care o duce din ce în ce mai rău. Speculaţiile bursiere nu fac decât să accentueze recesiunea economică şi să provoace şi mai multe dezechilibre. Iar eu nu vreau sa fiu părtaş la aşa ceva.
Plus de asta nu îmi plac banii. Atât de mult s-a pervertit lumea, încât oamenii nu mai fac nimic dacă nu iese bani. Majoritatea iniţiativelor private sau publice au ca obiectiv obţinerea de profit, acumularea de capital. Oamenii nu mai fac lucruri pentru că este nevoie de ele ci le fac pentru ca iese banul. Deja nu mai contează dacă activitatea X răspunde unei nevoi autentice. Dacă eşti în stare sa manipulezi piaţa astfel încât produsul să se vândă atunci ai o afacere. Chit că în secunda 2 produsul respectiv ajunge la gunoi, sau mai rau într-o gură de canal sau într-un râu. Ce mai contează? Important este să iasă banul.
Nici medicina nu se mai poate face fără bani. Unde este compasiunea faţă de semenii aflaţi în suferinţă? Văd mereu campanii de strângere de fonduri pentru oameni bolnavi care trebuie să facă operaţii de sute de mii de euro sau chiar milioane. Şi mă tot întreb de ce costă atât de mult?

Risipim 90% din resurse şi muncim de 10 ori mai mult decât ar fi necesar, doar pentru că ne raportăm în permanenţă la bani. Culmea este că majoritatea oamenilor nici măcar nu pot răspunde la întrebarea: "ce sunt banii"? Unii nici măcar nu mai ştiu de ce vor bani sau de ce vor diverse lucruri. Pur şi simplu le vor, chiar dacă nu au nevoie de ele. Şi uite aşa lumea se duce de râpă.

Uite de-aia nu vreau să investesc pe pieţele financiare. E adevărat că nici nu am bani, dar brokerii nu ma cred. Probabil că în baza lor de date figurez cu o avere colosala. Aşa că de azi m-am decis să schimb placa. M-am decis să le vorbesc despre shareconomy, iar dacă voi fi prea ocupat, să îi trimit pur şi simplu sa-mi citească blogul. Aşa că aş face bine dacă aş scrie mai des pe aici.

De ce sa imparti?

La prima vedere poate părea absurd. Cum adică sa împarți ceva cu alții? Ce ai de câștigat din asta? Ma rog, oricare dintre noi împarte lucruri cu alți oameni, este ceva natural. Dar de ce sa faci din asta un mod de viata?

Cum ar fi sa mergi la lucru fără sa primești un salariu? Adică sa împarți timpul tău cu firma la care lucrezi. Oricum faci asta acum, doar ca acum la sfârșit de luna primești o suma de bani care atestă faptul ca ți-ai împărțit timpul cu firma respectivă. Cu acești bani poți merge sa cumperi lucruri, adică sa beneficiezi de surplusul pe care alții sunt dispuși sa îl împartă cu tine. Dar cum ar fi sa lucrezi fără sa primești salariu, dar în același timp sa poți merge la piață, depozit, supermarket și sa te aprovizionezi cu tot ce ai nevoie, fără sa plătești? La modul ideal, shareconomy ar însemna o economie fără bani. Dar mai e pana acolo.

Întrebarea de la care am pornit era "de ce sa împarți cu alții"? Ce te-ar motiva sa cedezi altora surplusul pe care îl ai. E clar ca acel surplus nu iți trebuie, nu iți satisface nicio nevoie. De aceea se numește surplus, este dispensabil, poți oricând sa te lipsești de el. Dar totuși, de ce sa îl dai altuia care are nevoie de el, asa pur și simplu, când ai putea sa îl folosești drept moneda de schimb. Ai putea sa negociezi oarece avantaje materiale, poziție socială, etc. Dacă păstrezi surplusul de care nu ai nevoie, creezi în mod artificial penurie, iar oamenii care au nevoie de surplusul pe care îl deții tu, ar fi dispuși sa facă un efort mai mare pentru a-l obține. Ii poți manipula, într-un fel, ai capacitatea de a-i șantaja. Deci, de ce sa împarți surplusul, când, măcar pentru moment, ai putea fi stăpânul celor chinuiți de nevoi?

Suna cinic ceea ce spun, dar asta este adevarul. Asa arata economia din ziua de azi. Fiecare om se străduiește sa obțină maxim din surplusul pe care îl produce. E o competiție a surplusului. O competiție dinamica, în care întotdeauna sunt câștigători și pierzători, cel putin aparent. În realitate suntem cu toții pierzători... De ce? Pentru ca în final, crește exagerat de mult costul vieții. Banii costa, magazinele costa, comerțul costa, băncile costa, statul costa, judecătoriile costa, publicitatea costa, s.a.m.d. Şi când spun costa, nu ma refer la bani ci la energie și munca și chiar materii prime (resurse naturale). În acest fel, când cumperi o pâine, nu plătești doar munca pentru cultivarea grâului, recoltare, morărit, confecționarea pâinii, mai plătești și costul banilor și al marketingului, și al ambalajelor și taxele la stat și multe multe alte cheltuieli adiacente. Astfel, o pâine, în loc sa coste 20 de bani, costa 1 leu. Este de 5 ori mai scumpa. Şi asta doar pentru ca fiecare om cauta sa își maximizeze valoarea surplusului pe care îl produce.

Şi totuși, de ce sa împarți? Într-o lume în care nimeni nu împarte, ai pica de fraier.

Ei bine, nu e chiar așa. E drept că mai contează și cu cine împarți, dar în final dacă împarți cu alții ceea ce îți prisosește, ai doar de câștigat. Ce câștigi? În primul rând câștigi prieteni, oameni care iți sunt și îți vor rămâne recunoscători, oameni care se vor molipsi de generozitatea ta și vor împărți la rândul lor surplusul lor cu tine sau cu alții. În final, mai devreme sau mai târziu, gestul de a împărți se va întoarce la tine, poate chiar multiplicat, înzecit, însutit, cine știe...

Evident ca nu toți oamenii se vor molipsi. Evident ca nu toți vor intra în joc. Evident că vor fi oameni care vor profita de generozitatea ta și vor continua sa păstreze surplusul lor pana vor găsi cel mai bun schimb. Dar nu te obliga nimeni să continui sa împarți cu acei oameni. Poți înceta oricând sa împarți cu ei și sa împarți doar cu cei care participă activ, care împart la rândul lor. Nu neapărat cu tine. Important e sa împartă cu altcineva. Cu cei care au nevoie de surplusul lor.

În ciuda aparențelor, a împărți surplusul tău cu cei care au nevoie, poate fi un demers foarte egoist, susținut de interese personale. Ceea ce te interesează este să creezi o economie paralelă, în care banii sunt înlocuiți de încredere, o economie în care fiecare consumă doar ceea ce are nevoie și împarte restul cu ceilalți. Rezultatul final ar fi un efort mai mic pentru satisfacerea acelorași nevoi. Adică vei putea munci mai puțin pentru aceleași lucruri.

Mai există și alte motivații, nu doar cele egoiste. Mai este și bucuria de a dărui sau de a face cuiva un bine. Mai sunt și credințele sau crezurile fiecăruia. A împărți cu ceilalți, este ceva natural, ceva ce omul a făcut de zeci de mii de ani. Doar în acest fel a reușit să depășească problemele în trecut, prin cooperare, prin ajutarea semenilor.

Ce inseamna shareconomy?

Am preferat sa dau o denumire in engleza acestui concept din cel putin doua motive. Primul este acela ca permite o abreviere suficient de sugestiva si in acelasi timp un nume suficient de scurt. Al doilea motiv este dorinta ca acest concept sa depaseasca granitele Romaniei si sa devina universal.

Conceptul nu este nou. Multi altii inaintea mea au sugerat sau chiar au folosit concepte similare. Cel mai recent exemplu este cel al lui Mark Boyle, britanicul care a trait fara bani timp de 18 luni si care a infiintat comunitatea Freeconomy. Dar nici el nu e primul. De-a lungul istoriei omenirii, de cel putin 100000 de ani incoace, concepte si modele similare au existat si vor continua sa existe.

Dar totusi, ce inseamna shareconomy? Denumirea este un acronim care uneste cuvintele share (a imparti) si economy (economie) si incearca sa defineasca un model economic complet diferit fata de ceea ce cunoastem in prezent drept economie. Daca ar fi sa sintetizam in cateva cuvinte economia moderna, am folosi cuvintele bani, schimb (comert), proprietate. Spre deosebire de economia clasica, shareconomy inlocuieste schimbul cu sharingul (impartirea), banii devin inutili, iar proprietatea capata un alt inteles.

Cred ca cel mai bine as ilustra daca as da un exemplu de economie foarte simplificata:

Sa spunem ca avem o economie in care agentii economici sunt Georgel si Costel. Georgel este agricultor si produce cartofi, iar Costel este croitor si face haine. Si unul, si celalalt produc mai mult decat au nevoie pentru consumul propriu. Georgel are cartofi destui si are ce manca dar are un deficit de imbracaminte, cu alte cuvinte are nevoie de haine. Pe de alta parte Costel are o multime de haine, ar putea sa se imbrace in fiecare ora cu altceva, dar are un deficit de hrana, are nevoie de cartofi.

Intr-o economie clasica Georgel si Costel se intalnesc pe o piata si schimba intre ei produsele pe care le au in surplus. Asta s-ar numi troc. Dar e prea simplu ca sa semene cu economia actuala.

Ca sa complicam putin lucrurile, sa presupunem ca cei doi nu se cunosc si nu au o piata, prin urmare trebuie sa apara unul sau doi intermediari, care sa ii ajute sa se intalneasca cererea si cu oferta. Dar intermediarii nu pot da nimic la schimb, ei nu au produse palpabile, ei ofera doar servicii, ca urmare si Georgel si Costel vor primi in schimbul produselor lor niste inscrisuri care atesta faptul ca au cedat acele bunuri. In baza acelor inscrisuri, vor putea procura tot de la intermediari bunurile de care au nevoie. Si uite asa am introdus banii in ecuatie. Evident ca intermediarii vor cauta sa castige si ei partea lor. Prin urmare fata de situatia simpla in care Georgel si Costel se intalnesc direct si fac un simplu troc, acum pentru a-si satisface aceeasi nevoie, trebuie sa produca mai mult si sa vanda mai mult, pentru ca trebuie sa dea si partea intermediarilor.

Lucrurile se pot complica si mai tare, fiecare intermediar are inscrisurile lui, unii nu recunosc un inscris, apar tot felul de sarlatani, etc. Trebuie reglementate niste lucruri, asa incat pe langa Georgel, Costel si intermediari, apar bancile care sa se ocupe de inscrisuri, legiuitorii sau cei care fac legile si regulile dupa care se intocmesc acele inscrisuri si dupa care se desfasoara tranzactiile, pe langa acestia trebuie sa existe si un aparat politienesc care sa vegheze la respectarea acelor legi, precum si o institutie care sa se ocupe de eventualele litigii, adica instantele de judecata. Iata cum, dintr-odata cartofii si imbracamintea devin mult mai scumpe, adica necesita un efort mult mai mare pentru a satisface o nevoie, fata de cazul unui simplu troc.

Dar shareconomy nu inseamna simplu troc. Intr-o economie de tip sharing sau shareconomy, nu este nevoie ca cei doi sa se intalneasca si nici sa schimbe produsele. Fiecare dintre ei, merge intr-un loc bine determinat, pe care il vom numi depozit si vor depozita bunurile pe care le au in surplus. Din acelasi loc isi vor lua bunurile de care au nevoie, exact in cantitatile de care au nevoie. Nu este troc, dar pastreaza simplitatea trocului. Nu este nevoie de bani intr-o astfel de economie, nici nu este nevoie de banci, legi, stat sau intermediari. Este nevoie doar de incredere ca ceilalti isi vor face treaba si vom gasi cele necesare in locul respectiv.

In fond, de ce nu am avea incredere? Oamenii sunt in marea lor majoritate oameni cinstiti si morali. Exista si uscaturi, dar in proportie considerabila sunt oameni cinstiti. Iar oamenii sunt cinstiti nu pentru ca exista legi care sa le impuna o anumita conduita si nici pentru ca exista invataturi morale sau religioase la care acestia adera. Moralitatea oamenilor vine din empatie. In general un om obisnuit nu poate face rau unui alt om, in mod constient, pentru ca empatizeaza cu acesta si implicit isi insuseste trairea omului caruia i-a facut rau.

Repet, exista si exceptii, exista o multime de oameni care fac rau. Dar marea majoritate sunt cei care prefera sa faca bine.

In concluzie, shareconomy este un model economic in care distribuire bunurilor si serviciilor pe nevoi se face prin simpla impartire a surplusului catre cei care au nevoie, fara a apela la schimb, fara a astepta o rasplata in schimbul acelor bunuri sau servicii.

Chiar daca aparent cel care cedeaza surplusul pierde, nu este tocmai asa, pentru ca fiecare om produce un surplus, iar in final se compenseaza, adica fiecare om acceseaza exact acele bunuri si servicii de care are nevoie

Voi reveni cu detalii.